Eu sunt genul de persoană care nu se exteriorizează. De cele mai multe ori mi s-a spus că sunt o persoană greu de citit pentru că…păi pentru că nu schiţez nimic.
Cineva mi-a spus la un moment dat că nu este tocmai bine că am ajuns să fiu atât de rezervată în exteriorizarea trăirilor, dar aşa sunt eu. Nu ştiu în ce măsură mai vreau să mă schimb. Am observat o siguranţă în toată treaba asta. Este suficient să ştiu EU ce simt şi nu cred că restul trebuie să îmi asculte ofurile sau fericirile.
Prin facultate cineva mi-a zis că sunt de gheaţă pentru că pe mine nu mă marchează nimic. I-am explicat că nu are de unde să ştie ce se întâmplă în mintea mea. Dacă ar avea cineva acces la mintea mea ar ieşi cu traume :)). Se duc nişte bătălii de nedescris când vine vorba de sentimente. Mă ruga să gândesc cu voce tare pentru că nu făceam decât să stăm la aceeaşi masă, iar eu să îmi mişc ochii în stânga şi dreapta. A rămas surprins când i-am zis că oamenii din jurul meu nu sunt pregătiţi şi nu ar rezista să îmi audă gândurile.
Poate că nu este un lucru bun, de multe ori ştiu că nu este un lucru bun, dar aşa reuşesc să nu mă mai las afectată de lucrurile care se întâmplă în jurul meu. Poate să sune nu tocmai plăcut, dar prefer să fiu stană decât să las lucrurile să mă afecteze.
Eu nu ştiu cum e să arăţi un sentiment cuiva. Prefer să arăt şi majoritatea oamenilor din viaţa mea ştiu asta. Nu sunt genul care să spună: “eşti cel mai minunat om”. Nu! Eu o să ridic pe un piedestal persoana respectivă. Faptele contează mai mult decât … orice altceva.
Posted in