Constat pe zi ce trece necesitatea luării unor decizii mature. Din păcate sunt îngrozită, mai mult decât speram la început, de rezultate. Sau mai bine spus de actul în sine. Niciodată nu am ştiut să iau nişte decizii care să fie în concordanţă cu mirifica vârstă de 23 de ani. Adică rateurile date erau de cele mai multe ori sub orice critică şi asta mi-a format “o concepţie” nu tocmai grozavă în privinţa deciziilor.
De câteva zile mă gândesc la un asemenea lucru: că trebuie să iau o decizie. Instinctul îmi spune ceva, dar pe de altă parte ceva mă opreşte. Cică aia ar fi ultima fărâmă de maturitate din mine.
De data aceasta peştişorul din Oceanul Pacific nu cred că mă mă mai poate salva, de fapt, sunt sigură că nu mă mai poate salva. Balanţa este atât de echilibrată încât mă îngrozesc, mă sperii că trebuie să mai găsesc un argument…fie pro, fie contra, de orice gen…numai să nu mai existe acest echilibru.
Am ajuns să fac liste cu +/- , cu pro/ contra, cu da/nu, cu merită/nu merită şi mereu mă opresc la acelaşi număr exact de argumente…argumente de o parte şi de alta a baricadei.
Ştiam că este greu să fii matur şi că este greu să iei nişte decizii…sau poate doar fac eu să fie totul mult prea complicat…una din două. Deşi tind să cred că am o plăcere sadică în a-mi complica existenţa. Sau în a-mi complica deciziile. Îmi place să cred că viaţa încă este roz şi că iarba nu este mereu mai verde de partea cealaltă a gardului.
Deci…
Posted in
Nimeni nu te invata ce trebuie sa faci, doar iti spune ca trebuie sa te descurci.
Nu te invata nimeni, desi primesti sfaturi. Sfaturi care nu stiu cat de mult te ajuta avand in vedere ca cel mai bine inveti lovindu-te singur de problema
Uneori te lovesti, cazi, si nu te mai ridici sau te ridici foarte greu.