Am participat la o discuţie legată de părinţi şi bunurile pe care le primim de la ei. Mereu am fost de părere că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat lupţi pentru acel ceva. Nu ceri ajutorul părinţilor să doneze şi ei ceva sau să îţi procure acel ceva.
În anul întâi de facultate mi-am pus în minte ca atunci când o să mă îndrăgostesc cu adevărat o să plec în Franţa. Din păcate, relaţia nu a durat- ata ete, nu e capăt de ţară, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaarrrrrrrrrrrrrrrrrrrr tot m-am dus în Franţa. Am muncit, am muncit pe brânci, mi-am ignorat prietenii, părinţii şi într-un final sănătatea.
Părinţii mei mi-au propus să mă ajute cu banii, să îmi dea o sumă de bani ca să semnez mai repede respectivul contract. Am refuzat. După 4 luni de muncă m-am dus la agenţia de voiaj, aveam 25 de milioane în buzunar şi cu inima în gât. În clipa în care am semnat contractul mi-au dat lacrimile. Muncisem până la epuizare pentru 6 zile în inima Parisului, zburam cu avionul şi aveam ocazia să ating pământ străin. Ce satisfacţie aş mai fi avut să mă plimb pe străzile din Paris ştiind că nu eram acolo datorită mie? Datorită muncii depuse?Cum m-aş mai fi distrat dacă mi-ar fi plătit ai mei excursia asta? Aceeaşi chestie este şi cu orice alt lucru obţinut datorită părinţilor.
Eu una nu m-aş bucura la fel de mult de un lucru dacă mi s-ar oferi pe tavă…ştiu, sună a falsitate, dar aşa este. Consider că un om este caracterizat de ceea ce a realizat în viaţă, de ceea ce a realizat prin propriile puteri şi sub nicio formă de ceea ce i-au oferit părinţii, rudele, vecinii, iubiţii, iubitele sau alţii.
Poate că eu am o gândire mai ciudată, dar prefer să fiu orgolioasă sau doar foarte încăpăţânată şi să lupt pentru bucăţica mea.
Mai era o chestie cu care nu sunt de acord: toate acestea sunt de fapt răsplata că ai fost “copil cuminte”. Din nou, NU SUNT de acord! Păi învăţ pentru mine sau pentru ei? Învăţ să îmi modelez cunoştinţele sau ca să obţin maşina mult dorită?
P.s: nu confundaţi cadourile oferite din inimă cu cadourile doar că e “bebelu”mamei