Citeam intr-o revista de curand despre comunitatea Amish. Cine sunt si ce fac. Mi-a picat fata cand am vazut ce stil de viata duc respectivii.
Iata ce am gasit si pentru voi:
“Vin din Germania si Elvetia
Toata lumea s-a intrebat cum va reactiona aceasta comunitate de 150.000 de persoane, raspandite in toata America, ce vor face, daca acest act gratuit de violenta la adresa lor le va schimba in vreun fel modul de viata.
Amish sunt de origine europeana, provenind, in majoritate, din Germania si Elvetia, unde erau persecutati religios. Alaturi de mennoniti si hutteri, sunt reprezentanti ai unor grupari religioase care au aparut in Europa in secolul XVI. Contemporane cu Luther, aceste grupari nu sunt adepte ale botezului copiilor, considerand ca este mai potrivit la maturitate, propavaduiesc nonviolenta si aplica “la literai Biblia.
Nasturii sunt considerati “provocatorii
De atunci, nimic nu s-a schimbat in viata lor. Sau… aproape nimic. Daca ai ajunge din intamplare intr-o casa Amish ai putea crede ca o masina a timpului te-a transportat cu peste trei secole in urma. Barbatii poarta barba, sunt imbracati in veste negre si poarta pe cap palarii negre. Femeile nu au voie sa imbrace rochii cu nasturi, pentru ca sunt considerati “provocatorii, acestia fiind inlocuiti cu agrafe sau sireturi. O palarie sau o boneta pe cap este obligatorie. Tinuta lor, atat a barbatilor, cat si a femeilor, este una demna, plina de mandrie, sunt oameni corecti si cinstiti.
Fara curent electric
Locuiesc in case mici, ca niste cabane, unde nu exista nici apa curenta, nici electricitate. Daca seara ai sta sa privesti pe fereastra o familie Amish stransa in jurul mesei, adulti si copii cu fetele luminoase, luminate de lampi cu grasime, ai putea crede ca te afli in fata unui tablou de Vermeer care a prins viata.
Interiorul locuintelor este foarte colorat, peretii sunt adesea pictati in culori vii. Aspectul este rustic, simplu, iar lemnul se afla la mare cinste. Saltelele sunt umplute cu paie care, conform unei reguli ce nu poate fi incalcata, trebuie schimbate de doua ori pe an.
E “lipsit de maturitatei sa te ajute statul
Amish sunt grupati in comunitati pe care ei insisi doresc sa le pastreze reduse pentru a evita problema autonomiei. O comunitate sau ferma grupeaza aproximativ 35-40 de familii (aproximativ 250-300 de persoane). Ei sunt convinsi ca a trai intr-un spatiu geografic restrans favorizeaza coeziunea grupului. La fiecare ferma traiesc la un loc patru sau cinci generatii, de la stranepoti la strabunici. Fiecare cuplu are, in medie, cam zece copii.
Ei refuza sitemul de ocrotire sociala deoarece considera ca este “lipsit de maturitatei sa te lasi ajutat de stat. Prima grija a unui individ sau a unui grup este de a reflecta daca un lucru sau altul este indispensabil si daca se poate sau nu trai fara el. Daca raspunsul este ca se poate – si este vorba despre aproape tot ce poate oferi societatea de consum – aceste lucruri sunt pur si simplu respinse.
Progresul n-are nicio valoare
Activitatile lor sunt, in esenta, legate de artizanat sau de agricultura. Uneltele arhaice, dar manuite cu fermitate, rigoare, curaj, obisnuinta, rabdare le permit sa obtina rezultate excelente. Amish refuza sa beneficieze de curent electric, pentru ca acest lucru ar insemna o usa deschisa intre ei si lumea moderna, lumea imaginilor, a sunetelor, a facilitatilor… Si-l “fabricai singuri insa, doar pentru uz propriu, din gaz si kerosen.
Progresele omenirii nu au nicio valoare. Ei continua sa lucreze pamantul cu plugul si grapa trase de cai. De altfel, comuniunea dintre cal si om este… indestructibila. Este un adevarat spectacol sa vezi un Amish intr-o sareta trasa de cal printre luxoasele masini americane. Dar cum fetele lor sunt tot timpul zambitoare si senine, intalnirea reprezinta o adevarata bucurie.
Credinta si filosofia de viata
Amish nu este o secta, ci o comunitate. Ei nu sunt indoctrinati si cred cu convingere in puterea exemplului. Daca, prin absurd, ai vrea sa devii membru al comunitatii, nu ti-ar da un test oral sau scris la religie, dar ai primi o tesala si ti s-ar spune sa cureti caii, ai fi trimis la atelierul de croitorie, la bucatarie sau la muncile campului. Doar muncind, nici mai mult, dar nici mai putin decat ei, fiind permanent un exemplu pentru ceilalti ai reusi sa te alaturi comunitatii.
Viata lor este guvernata de reguli carora li se supun de la nastere si pana la moarte. Accentul este pus pe simplitate – trebuie sa-l aiba pe Isus alaturi de ei, in viata de zi cu zi, tot timpul.
Unii sociologi se intreaba cat vor mai rezista si tot ei incearca un raspuns, dandu-le cam 20 de ani, timp in care, treptat, ar fi “inghititii de “malaxoruli american. Altii sunt insa de alta parere – Amish, prin respectul fata de lucrurile simple si esentiale ale vietii, sunt, probabil, in acest moment, in avans fata de asa-zisa lume moderna prin fraternitatea, solidaritatea respectul si intelegerea de care dau dovada. In acest mod, nimic nu le poate ameninta existenta. ” [sursa: http://www.revistafelicia.ro/da_Comunitatea_Amish_traieste_ca_acum_400_de_ani_1001274.htm]
Acum fie vorba intre noi eu nu as rezista sa traiesc intr-o astfel de lume. dar nu imi permit sa ii judec.ei au lumea lor, refuza sa aiba vreo legatura cu tehnologia sau tot ce tine de secolul XXI…sau chiar XX.
ma deranjeaza un singur lucru: faptul ca le impun si copiilor sa traiasca aceeasi viata ca si ei…daca unul dintre ei nu mai vrea sa traiasca intr-un asemenea mediu…ce se intampla?
sunt renegati?
oamenii aia au o gandire proasta. cum pot zice ca nu vor sa aiba de-aface cu lumea moderna? dar plugul, casele, trasurile si altele..nu sunt realizari moderne ale unei epoci trecute? este exact acelasi lucru..dar ei n vad chestia asta…
pai uite…de exemplu ei isi fac casele, carutele, nu au auzit de tv, pc si toate chestiile de genul.
nu neaparat ca au o gandire proasta, ci pur si simplu se tem de ce nu inteleg…
ciresica, fiecare dupa legea lui, nu suntem noi in stare sa-i judecam, oricum la o anumita varsta le dau copiilor posibilitatea sa vada si cum e in afara comunitatii timp de 3 luni parca. Eu de fel am ceva cu mentalitatea americanilor asa ca-i apreciez pe amish ca nu tin cont de legile acelei tari.
eu stiam ca este dupa 6 luni…dar oricum mi se pare aiurea sa ii trimiti intr-o lume straina dupa ce a trait dupa legile lor.ei nu se pot adapta vietii moderne…si de ce nu ii primesc pe aia care vor sa li se alature?sa invete sa traiasca dupa regulile lor.nu ii judec,dar pur si simplu nu mi se pare normal
Era si-o emisiune, parca, pe MTV, in care se luat adolescenti/tineri din comunitatile amish si erau integrati in lumea moderna (poate mai moderna decat cea in care traim noi) si, dupa o perioada de timp, erau pusi sa aleaga: comunitatea sau lumea noua, globalizata. Culmea e ca multi alegeau fosta lor lume, poate pentru ca erau deja indoctrinati intr-o anume privinta sau le era pur si simplu frica.
In alta ordine de idei, foarte interesant articolul mi s-a parut. De mult ma tot intriga stilul lor de viata. Mare lucru in plus nu prea am aflat, doar ca au o fobie de nasturi. :))
Ma interesa in mod special motivul pentru care se izoleaza de lume, care e finalitatea si cu ce se aseamana/deosebeste cultul lor de al nostru.
imi plac oamenii de genul…iti imaginezi impreuna cu ei cum era inainte, cu o epoca in urma..:))