Acum ceva timp purtam o discutie destul de interesanta cu un tip. Subiectul: ce accepti si ce nu accepti in relatie. Ii explicam ca, in acest moment, standardele mele si asteptarile mele sunt aproape de nerealizat. Am ales sa fiu asa pentru ca daca exista cineva care isi doreasca sa faca parte din viata mea va accepta “regulile mele”.
Nu trag de nimeni, nu fortez pe nimeni si nu oblig pe nimeni. Vrei sa fii partenerul meu de viata? Trebuie sa ai urmatoarele: x,y si z. Tipul a parut deranjat de modul in care am pus problema, dar i-am explicat ca am fost in situatia de a-mi ignora moralitatea si principiile de viata pentru un barbat. Nu s-a terminat bine. Asa ca prefer sa nu mai fac asta niciodata. M-a amuzat a fost cand mi-a spus ca o sa mor singura. Darling! Mai bine raman singura decat sa “settle for less”. Been There, done that.
Am ajuns la varsta, maturitatea si nivelul la care nu mai accept orice din partea oricui. Mai ales din partea unui barbat. In agenda telefonului meu exista suficienti barbati care ar vrea o relatie cu mine in acest moment.
Am ales sa fiu singura pentru ca este ce am nevoie. Nu i-a placut raspunsul meu. Dar asta se intampla cand cineva considera ca o femeie la 35 de ani devine disperata si accepta orice pentru a avea o relatie. Pisi! Am multi demoni, dar nu si unul care sa aduca a disperare. M-a amuzat faptul ca a incercat sa imi schimbe parerea. Sunt curioasa ce credea ca o sa se intample, dar cu siguranta reactia mea nu a fost cea dorita de el.
In doi ani si jumatate de cand sunt singura am realizat cat altii intr-o viata, iar lucrul asta este cel mai puternic motiv pentru care “i don’t settle for less anymore”. Faptul ca nu am nevoie de un partener pentru a fi fericita si implinita. Cine accepta acest lucru este binevenit in viata mea. Cine nu accepta…well….”this looks like a them problem”
Posted in Uncategorized