Atat de mult iubim cozile, hartiile inutile si asteptatul prelungit pentru un document incat ne-am decis sa pastram aceasta metoda de tortura numita birocratia.
Sa va dau un exemplu din viata mea: a trebuit sa imi fac o analiza de rutina. Ce inseamna asta? Ca trebuie sa ma merg la medicul de familie sa iau un formular pe care sa il completeze (nu in prealabil de a ma programa), apoi sa ma duc la spital sa ma programez si apoi cu hartia aia sa merg sa imi fac analiza. Asta inseamna cel putin 2 zile pierdute inutil pe drumuri. Vorbesc de sistemul de stat.
La privat: am sunat, m-am programat, mi-am facut analiza, am scapat. 3 ore maximum (ca nici acolo nu scapam de cozi).
Alt exemplu: m-am dus la posta sa ridic un plic. Am stat vreo 3 ore lejer la coada pentru ca restul din fata mea plateau facturile. Stiti de cand nu am mai stat eu la un ghiseu sa platesc facturile? De vreo 5 ani lejer. Singura “coada” la care stau este cand platesc intretinerea. Atat! In rest totul se face online. Fara sa interactionez cu oameni, fara sa ma enervez de viteza melcului beat a celei de la ghiseu si altele (nu o sa zic mirosurile “exceptionale” vara pentru ca nu am miros si nu simt). Cam asta e una dintre marile noastre bube! Suntem incapabili sa trecem la tehnologia secolului ics ics bat. Si e trist! Dar avand in vedere ca majoritatea celor care stau la cozi sunt persoane care au facut scoala cu dinozaurii nu ma mai mira nimic.
Am intrebat la un moment dat pe cineva de ce nu plateste online si raspunsul m-a socat: ca nu am incredere sa imi las datele de card acolo. Eu niciodata nu mi-am pus problema asta si ma gandesc ca sistemul de securizare al cardurilor nu e chiar o joaca de copii. Si in afara de fiecare data cand am fost majoritatea se uitau ciudat la mine daca plateam cash. Exceptie e Spania: acolo nu am putut sa platesc cu cardul la barul hotelului. Serios?! Nasol!
Si stiti ce e mai trist? Ca nu ne vad iesiti din acest blestem al comunismului numit: coada la orice. Asta ca sa nu mai zic ca nu prea ii vad eu pe astia mai tinerei sa incerce sa faca altfel. (P.S: aici ma refer mai mult la cei din provincie, nu la cei “de la capitala”)
Dar eu tot sper. Pana la urma urmelor speranta moare ultima! Am zis!
Posted in