Haideţi să vă povestesc o fază haioasă de când eram eu mai tinerică.Trebuie să menţionez înainte de toate că eu am un singur telefon. Deci nu 10, nu 2, nu 100. Un singur telefon.
Tocmai mă sunase cineva pe mobil şi m-am aprins într-o conversaţie interesantă. La un moment dat mă opresc lângă o bancă, îmi las ghiozdanul pe bancă şi încep să mă cotrobăi prin buzunare în timp ce vorbeam la telefon. După ce termin cu buzunarele iau ghiozdanul la rând. Şi ia fiecare buzunar al ghiozdanului în parte., fiecare buzunărel, fiecare chichiţă în parte.
La un moment dat persoana de la capătul celălalt al firului începe: “ALO! ALO!!! RALUCAAA!!!!!!!!!!” Eu eram albă la faţă, panicată, cu ochii cât cepele. Şi zic cu o voce aproape fără vlagă: “Cred că mi-am pierdut telefonul” Persoana de la capătul celălalt al firului: “Păi tu la ce vorbeşti?” Moment de tăcere din partea mea. Procesam informaţia şi singura reacţie a fost: “ĂĂĂĂĂ!” .
Şi în ziua de azi mai face miştouri de mine pentru faza de atunci. Asta păţeşti când neuronii tăi se ţin de glume.
Posted in
Eu îmi căutam disperată ochelarii în vreme ce ei erau la ochi. Şi culmea e că nu s-a întâmplat o singură dată. Altă dată am căutat vreme de 30 minute o bluză cu care eram de fapt îmbrăcată. Lipsa de atenţie este o problemă recurentă la mine…
@Alexandra
Așa și eu, în clasa a doua. O oră i-am căutat.
@ Alexandra si Robin: credeam ca’s singura la faza cu ochelarii. Eu imi mai bag si cate un deget in ochi cand cred ca am ochelarii pe nas si de fapt nu sunt.:))