Ieri am răcit, dar am răcit în ultimul hal. Sâmbătă spre duminică am făcut febră, iar duminică eram incapabilă să stau în picioare. Am băut ceaiuri, am luat aspirină şi alte chestii minune pe care trebuie să le faci. La un moment dat m-am speriat rău de tot când am încercat să mă ridic din pat şi nu m-au mai ţinut picioarele. Am picat ca bolonavul în pat şi după vreo juma de oră mi-am făcut curaj să mă ridic iar.
Cum am reuşit? Sâmbătă am condus-o pe prietena mea la aeroport şi pe drum ne-a prins ploaia. Nu am avut nicio problemă că ploua, chiar îmi place ploaia, dar ploaia cu frigul de afară…nu se pupă. Şi cum sistemul meu imunitar este “cel mai tare” acum suport consecinţele.
Dintre toate lucrurile pe care le urăsc la o răceală frisoanele sunt cele mai urâte. Deşi eram îmbrăcată cu vreo 2 bluze, pantaloni lungi, şesete flauşate şi şoşini eu tot tremuram. Nici măcar cănile cu ceai cald nu m-au ajutat.
Şi uite aşa am dat startul la răceli.
Ce să mai zic în afară de însănătoșire grabnică?
este suficient si atat!