[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nKlxWA3xEgE]
Suntem alături de tine arici! Să nu uiţi asta niciodată!
Chiar dacă astăzi toate mi-au mers ca pe roate trebuia să se întâmple şi ceva rău. Că deh…cică aşa este firesc.
Din păcate mama unei persoane apropiate şi dragi mie s-a îmbolnăvit. Nu mi-a venit să cred când mi-a dat vestea prin telefon şi speram ca totul să fie un coşmar. Dar nu a fost să fie aşa. Ciudat sau nu azi pentru prima dată după multă vreme m-am rugat ca ea să se însănătoşească.
Multă sănătate! Din păcate numai atât pot spune
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TbGUrNtoRC4&feature=rec-HM-rev-rn]
Azi am fost cu gaşca în Plazza să vedem “Inglorious bastards“. Genial ce este drept, dar mult prea lung. După juma de litru de suc vezica mea simţea cum explodează şi începeam să nu mai fiu atentă la cursul acţiunii. [ca o notă personală: vă recomand să vă duceţi să îl vedeţi la cinema. Merită TOŢI banii]
Ciudat este faptul că nu am văzut suficiente piţipoance. Adică am văzut vreo două sau trei pe total, ceea ce este un lucru bun pentru ochişorii mei. Cred că motivul a fost că am mers destul de devreme şi nu au apucat să iasă duduile din casă.
Să revenim la subiect: Inglorious bastards. Filmul poartă semnătura lui Q. Tarantino, deci să vă aşteptaţi la multe scene vionete şi cu suficient de mult sânge. Pe mine acest lucru începuse să mă deranjeze, dar nu am rămas neplăcut surprinsă. Brad Pitt a demonstrat că este un actor care îşi merită numele şi pentru prima dată a jucat peste standardele sale.
Au fost trei ore în care am râs, m-am încruntat, m-am speriat şi mi-am pus mâna la ochi, dar au meritat.
Felicitări atât actorilor cât şi producătorului pentru că au dat naştere acestui film deosebit.
Posted in esenta, filme, gaşca, infectii ale societatii, noi, reguli, zapaciti, zilnice | 10 Comments »
Cum veneam eu aşa de la muncă [doamne cât îmi place să zic asta] mă opreşte un nene fix când să intru în lift. Prinde uşa şi stă…şi stă şi începe să o analizeze. Eu lihnită de foame, ruptă în gură de oboseală aproape că îmi venea să îi dau cu traista în cap şi să îi zic să mă lase să urc.
“DAAAA!!! Asta nu o să ţină! E lipită şi atât. Sigur se rupe acuma.”
Eu mă uit la el cu o faţă de “haide bre mă laşi să urc?” şi nici bine nu apuc să deschid gura că îl aud:
“Dacă urci acum cu liftul te blochezi sigur!”
“De ce?”
“Că ştiu eu!”
Sinceră să fiu eram mult prea sictirită să urc pe scări şi am zis să urc cu liftul 8 ETAJE.
“Păi m-am mai plimbat cu liftul şi nu m-am blocat.”
“Bine, dar să ştii că tu rişti.”
Am închis uşa, am apăsat 8 şi am ajuns cu bine în casă. Nici măcar nu a dat semne că ar vrea să se blocheze.
M-am cam săturat să tot aud de la diverşi indivizi că “vai doamne pică liftul”, “pică blocu”, pică neuronii.
Dacă ar fi fost să mă iau după mai bine de jumătate din aceşti reparatori şefi probabil că mi-ar fi fost frică să mai ies din casă.
Apropos: oare dacă m-aş fi blocat în lift ce s-ar fi întâmplat?
Azi am aflat cine îmi este şef. Din fericire pentru mine am aflat că este unul dintre tipii de la trainning cu care m-am înţeles super. YEY! Vedeţi fericirea din ochii mei,da?
Dar cum nimic nu este roz şi pufos m-am trezit şi cu o nouă problemă la stomac. O problemă cu care mă confrunt de ceva vreme şi sper ca săptămâna aceasta să dau şi pe la un medic ceva să îşi dea cu presupusul.
În rest ce să vă spun?
Floricele, copăcei şi a început, în sfârşit, să se simtă toamna.
P.s: sunt atât de obosită încât sunt incapabilă să scriu ceva coerent. Ne auzim după week-end când o să fiu odihnită şi după ce o să mă joc cu căţelul.
În seara asta am primit un telefon exagerat de interesant:
“cristi?”
“nu”
“da’ cine eşti?”
“mai mult ca sigur că nu sunt cristi”
“păi am vorbit cu cristi de pe numărul ăsta”
“eu cred că te înşeli”
“aaaaaaaa ştiu cine eşti…hai pa”
Acum sunt curioasă cine este acest Cristi şi de unde şi până unde a mai vorbit individul de la capătul opus al liniei cu el de la telefonul meu.