Nietzsche a murit

Metrou- dimineaţî, chioară de somn…în faţa mea un domn- pe la vreo …maxim 30 de ani. singurul lucru care îmi atrage atenţia este ţinuta lui impecabilă. este îmbrăcat la costum…un costum negru, cu o cămaşă deschisă la culoarea şi un palton negru…
este genul meu preferat de bărbat. de ce? pentru că sunt topită după bărbaţii la costum- să le stea şi bine…nu să arate ca nisşte cocalari eleganţi…
îmi plac bărbaţii care sunt eleganţi, cărora le place să se aranjeze. să aibă unghiile făcute, părul pieptănat, totul să fie ca la carte…dacă mai au şi cioc sau barbă m-au lăsat fără glas…
de când mă ştiu am avut o pasiune pentru astfel de bărbaţi…nu ştiu de ce…pur şi simplu mă atrag…
mi se par fascinanţi. misterioşi …
poate am eu o problemă, dar un bărbat la costum este mult mai atractiv – din toate punctele de vedere decât unul care nu ştie ce înseamnă să fii elegant.
totuşi puţini bărvaţi ştiu să fie eleganţi…aici nu fac referire numai la partea verstimentară, ci şi la caracter, comportament…
degeaba ai costum de la D&G dacă nu ai cele elementare principii ale eleganţei…
eeeh!
dar ce ştiu eu,nu?
ştiu că mi se pare dizgraţios un bărbat care se epilează, care se pensează…care nu are măcar un strop de masculinitate în el…
îmi plac bărbaţii eleganţi, dar îmi plac şi cei …păroşi =))
vreau să aibă păr pe piept, să aibă şi un pic de burtică…să nu fie tipul ăla de bărbat metro-sexual… BLEACX!!!!
până la urmă fiecare are piticii lui la cap, nu?
voi ce pitici aveţi la capitolul ăsta?

Am revenit în Bucureşti. în sfârşit! simţeam cum creierul meu o lua razna. nu îmi place în galaţi şi mai tot timpul încerc să evit să mă înorc în “oraşul natal”.
în fine.
m-am trezit după vreo 2 sau 3 ore de somn la 5 dimineaţa. plină de viaţă şi fericită…dar ce mama naibii doar nu e crăciunul ca să reziste.
am ajuns la gară, după ce mi-am completat celebrele tichete cu reducere pentru studenţi, m-am dus la un ghişeu şi am zis clar: RAPIDUL DE BUCUREŞTI! şi îi întind tichetele- pentru cei care nu ştiu cum arată unul e foarte simplu: găseşti de unde pleci şi unde trebuie să ajungi…adică scrii cu mănuţa ta galaţi- bucureşti nord.
în fine
deviez de la subiect.
îi pasez duduii tichetul, banii şi legitimaţia de student, nu uitaţi că i-am zis şi ce fel de tren vreau.
tipa se uită la mine ca la felul 7 şi mă întrebă: Unde mergeţi?
iniţial am zis că are glume în program de dimineaţă.
calmă şi plină de farmec îi repet: BUCUREŞTI!
după care deranjată de atitudinea mea mă întreabă: şi cu ce tren?
atunci am zis că asta îşi bate joc de mine…aaah!!! şi să nu uit la ora aia cretină-6 şi un pic era doar un tren către BUCUREŞTI!
strâng din dinţi şi deja nervoasă îi tuflesc: RAPID AM ZIS!
se uită cu scârbă la mine…îmi dă toate actele, îi dau banii şi plec…
eeeh
şi de ar fi măcar asta singura belea….nuuuuuu doamne fereşte…măcar o dată în viaţă să nu fiu atât de scârbă de dimineaţă…dar nu pot dom*le…nu pot…
îmi amintesc că scumpul şi dragul meu telefon s-a stricat [vedea-te-as îngropat] aşa că mă duc să îmi iau nişte reviste să am ce citi.
buuun!!!
mă postez ca un om educat ce m-a făcut mama şi aştept…şi aştept…şi aştept…
iniţial am zis că a murit aia, apoi când i-am auzit vocea am zis că acum scoate ziarele din “cuptor”…am tăcut.
în faţa mea se bagă o cretină…deja cedam psihic. am zis că până mă urc în trec omor pe cineva.
– o revistă FHM şi un Plai cu boi, vă rog!
caută duduia vreo jumătate de oră şi îmi expune o revistă: asta e plai cu boi?
mi-a stat pe limbă să nu îi zic: nu ştiu să citesc, ce mă întrebi pe mine…dar la ora aia refuzam să mă enervez şi pe a doua persoană.
după ce iau revistele mă îndrept spre maşină…dar nu am parte de prea mult noroc…ca de fiecare dată oamenii intră pe la ieşire şi ies pe la intrare…idioţilor de ce credeţi că se închid uşile în nasul vostru??????
DDDOOOHHH!!!!!!!!!!! THINK!!!!
apoi
în tren am dormit ca un îngeraş- ce sunt ;;)
şi m-am dus fuguţa la orange- mama lui de telefon.
stau- iau un număr de ordine-46- am zis că dacă aştept 45 de persoane să îşi facă damblaua o iau rara de tot…după o jumatate de oră aud: 46!!!
eram în culmea fericirii…mai aveam puţin şi începeam să plâng.
un singur lucru m-a deranjat- faptul că tipul de la service m-a tutuit. okey! sunt perfect conştientă că sunt cu mult mai mică decât tine…dar aici este vorba de un client al Orange-ului, nu de prietenul tău.
în fine…poate am eu principiile mele mai ciudate, dar nu mi s-a părut normal comportamentul şi limbajul individului.
şi cea mai tare fază a fost când mi-a zis: da! după câte observ nu mai porneşte…înseamnă că este stricat…SĂ MORI TU? crezi că mai veneam la voi dacă era telefonul sănătos? şi crezi că nu mi-am dat şi eu seama că e stricat? doar eu ţi-am zis: FRATE!!!NU ÎMI MERGE TELEFONUL!!!!
doamneeee!!!azi lumea a avut ceva cu mine :))

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=weoGpyvIqP8&hl=en&fs=1]

De maine ma apuc iar serios de scris!
sa fiti pe faza 😀

De câteva săptămâni…cred… tot sunt asaltată de unele înjurături [ca la uşa cortului ce este drept].motivul? persoana în cauză nu este mulţumită cu ce iese din mintea mea.
acum să îmi fie cu iertare, dar dragă nu te obligă nimeni să îmi citeşti nimicurile.
citeam la cineva o chestie foarte deşteaptă…şi îmi permit să citez: USCRIUMEREUCORECTGRAMATICALSIORTOGRAFIC!

Vreau sa ma citesc pe net
mi-a plăcut cum a prezentat el durerea din cot la cuvintele de doi bani ale altora. dacă te crezi atât în măsură să mă judeci, să îmi judeci ideile şi toate lucrurile astea mărunte pentru tine de ce nu te apuci să scrii şi tu? de ce nu îţi dezvălui ideile şi altfel? crezi că mă impresioneză sau mă influenţezi în vreun fel să mă las de scris? nu! îmi place foarte mult ceea ce fac şi atâta timp cât trăiesc într-o ţară liberă pot să scriu cum îmi bag şi ce am mai sfânt. nu văd care e problema ta. te macină? nu ştii ce să scrii? nu ştii cum să faci un blog? nicio problemă! te ajut cu mare plăcere dacă asta e problema.
crede-mă! există mult mai multe probleme în viaţa mea decât tu- de fapt nici măcar atâta lucru nu te pot considera. nu te pot înjura că mi-e ruşine faţă de cei pe care îi respect, faţă de cei care mă citesc şi mă critică deştept…nu aruncă nişte cuvinte doar de dragul de a le arunca. eşti un/o frustrat/ă? nu este problema mea….la fel cum nici locuşorul ăsta al meu nu este un loc în care să îţi exprimi furia. te-a părăsit iubitul/iubita? nu te-a cerut nimeni în căsătorie? ai un şef cretin? NU ESTE PROBLEMA MEA! nu mai încerca să o faci pe gigi duru la mine că nu ţine…serios! încearcă să îţi verşi frustrarea în altă parte că aici ţi-o verşi degeaba.

gata!mă întorc la politologie 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tZvYHQIUdNA&hl=en&fs=1]

Citeam de dimineaţă- în metrou despre violenţa în şcoli. toate bune şi frumoase până ajung la faza cu “cei care ar trebui să supravegheze şcolile mereu sunt părinţii”. replica mea: POFTIM? să muriţi voi!
păi de ce şcoala angajează gardian? de ce şcoala apelează mereu la organ[-ul de poliţie]?
eu ca părinte îmi dau odrasla la şcoală ca VOI să aveţi grijă de el. că pe lângă educaţie mai aveţi şi obligaţie de a-l supraveghea. că dacă nu sunteţi în stare să îl educaţi măcar să îl ţineţi sub observaţie.
de ce eu, ca părinte, am obligaţia să supraveghez şcoala? eu nu am muncă? eu nu am alte treburi? da! okey! mă interesează viaţa plodului, dar asta nu înseamnă că tre* să mă ţin după curul lui peste tot…şi da! pentru copii şcoala este un refugiu faţă de părinţi.
deci…până la urmă eu de ce trebuie să vin SĂ VĂ PĂZESC ŞCOALA? de ce aveţi angajat acel minunat gardian pe care îl plătesc din fondul şcolii?
îmi amintesc că gardianul de la fostul meu liceu era un pămpălău şi jumătate…se temea de toţi ăştia mai mari…şi tot aşa. bun! multe şcoli au apelat la acele agenţii “minunate” de pază şi protecţie…cu nişte gorile retardate şi analfabete.
nu e de mirare că nu sunt ăia cei care le vând copiilor droguri.
poliţia de ce nu se sesizează să acţioneze cumva, să facă ORICE numai să nu mai existe astfel de cazuri. dar de ce să facă atâta vreme cât încă îşi mai iau şpagă de la bogătaşi şi toate alea.
de profesori nici nu mai zic…90% din ei preferă să stea să îşi bea cafeaua liniştiţi la pauză fără să se gândească de tâmpeniile care se petrec în şcoală. doamne fereşte! să renunţe ei la asta? nici vorbă. mai bine îi împuşti.
uneori îi apreciez pe ăia care îşi meditează copiii acasă. păcat că la noi chestia asta nu este aşa de bine văzută. nici de oamenii de rând, nici de minister. că deh! dacă ar face toţi aşa nu ar mai avea ăia de la minister cu ce să plece în vacanţe.
şi uite aşa nu se ajunge la nicio soluţie…ca de obicei…
poliţia se plânge că nu poate să se impună în faţa unor ţânci de clasa a8a şi violenţa predomină…până când moartea îi va despărţi

De ce spun asta? pentru că la 5 maxim 6 grade ele umblă cu fustiţe mini sau pantalonaşi de vară, cu gecuţe până la şold şi au grijă să li se vadă buricul că DEH! este iarnă.
întrebarea mea este: cât de cretină să fii să te îmbraci aşa? chiar nu gândeşti? chiar nu te gândeşti că tu nu ai ovare la schimb? şi că peste 5-10 ani o să ai nişte dureri de spate de nu o să ştii ce e cu tine? okey! înţeleg! vrei să fii la modă, dar draga mea tu nu mai eşti la modă, ci pur şi simplu eşti retardată. sau poate sunt eu mai demodată, dar ştiam că iarna trebuie să te îmbraci… GROS! că de aia e iarnă…că e frig….dar nu dom*le. nu există aşa ceva. noi suntem alea retardate.
sunt curioasă oare duduile alea la vară cu ce mama lor o să se mai îmbrace? numai în chiloţi [mă scuzaţi bikini] şi cu sutien cu mult burete?
mi se pare o stupizenie să suferi de frig, dar să fii la modă.
o prietenă de-a mea râdea de ele şi spunea: lasă să vadă ele…dar în plăcerea de a o aduce cu picioarele pe pământ i-am tuflit-o: nu râde că nici tu nu eşti mai brează. umbli iarna cu geacă de toamnă numai să ţi se vadă fundul.
nu a primit prea bine cuvintele astea…s-a simţit ofensată şi a încercat să se scuze…i-am explicat că degeaba încearcă să se “scoată” din asta că ştie foarte bine că am dreptate.
şi totuşi de ce puii mei se îmbracă duduile aşa? în plină iarnă…că eu să mor de le înţeleg.
nu imi arată nimic mai special decât ce văd vara…domnii sunt prea îngheţaţi să le bage în seamă…poate au o plăcere sadică în a fi claxonate…sinceră să fiu urăsc să fiu claxonată de un cocalar retardat care ascultă manele la maxim…
eeeh
dar ce ştiu eu,nu?
numai la modă nu mă pricep
poate o să mă pricep la politologie….că de mâine mă apuc serios de învăţat …la galaţi 😀

Îmi amintesc că atunci când eram mică profa de religie ne punea să citim pasaje din Biblie…povestioarele acelea “minunate” despre cum s-a sacrificat pentru divinitate sau poveşti [oarecum] de dragoste.
eeeh eu una nu cred în poveştile şi cuvintele scrise în Biblie. Ce văd în Biblie? un mod de a manipula oamenii…vezi ce a păţit X? asta o să păţeşti şi tu. până acum câţiva ani nu credeam nici în sexul dinaintea căsniciei- sau mă rog- în cel menit. eh! aşa ceva, după părerea mea nu există. nu cred că există suflete pereche, sentimente sincere…vrăjeli de genul. de ce spun asta? simplu. să vă argumentez:
bărbatul la început [în relaţie] se simte atras fizic de cea de lângă el. apoi se obişnuişte cu ea…şi apoi devine ceva de care nu se poate dezlipi…devine ceva monoton…cum e trezitul de dimineaţă – un exemplu poate nu prea bun.
cred că fufletele pereche sunt nişte poveşti…nişte basme. citeaţi când eraţi mici basme, nu? asta sunt!
prietene de-ale mele îmi spuneau: încă nu ai dat peste cel menit. şi voi aţi dat sau ce? să vă amintesc de câte ori mă sunaţi şi îmi spuneaţi: m-am certat rău de tot cu el…
vă mai amintiţi cân vă strica ziua de naştere cu crizele lui de isterie? cu toate tâmpeniile şi câcaturile pe care vi le spunea?
nu cred în multe chestii…dar nu ştiu…deja sufletele pereche mi se par prea nişte povestioare drăguţe, ca în cărţile de colorat pentru copii…
sunt oarecum sictirită de toate astea…poate este doar o izbucnire a sentimentelor din momentele astea…poate că încă nu mi-am revenit din toate “operaţiile” sufleteşti.
de ce mi-aş reveni? de ce aş mai ajunge iar la acea dorinţă de a o lua de la capăt? cu ce scop? să ajung iar la final? după nişte cuvinte şi sentimente expuse ca pe tavă.
este uşor să spui: el/a este sufletul meu pereche…până ajungi la concluzia că de fapt te minţi. nu ai fi capabilă de o iubire adevărată…ai realiza că toate principiile ţi-au fost distruse când “marea şi sincera” dragoste ţi-a tras-o în ultimul hal.
de ce aş mai crede în astfel de sentimente?în atfel de principii…hai să ne ghidăm după ce ne spune inima…inima mereu dă greş!
de ce nu există numai sex? fără complicaţii? fără dorinţe de genul: vreau să fiu mamă, vreau să mă mărit—da! şi eu îmi doream până acum scurtă vreme toate astea…şi acum stau şi mă gândesc la ce bune toate astea? mă leg de o poersoană, îmi complic existenţa cu nişte sentimente născute la urma urmelor din nişte hormoni…
eu sunt mai altfel…şi vreau să depăşesc acel stadiul de încredere în nişte hormoni, de încredere într-un organ care poate fi înlocuit…pentru că da! se poate face transplant de inimă.
voi credeţi în Biblie?

Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată astaŞ cine sunteţi cu adevărat? care sunt lucrurile care vă vin prima dată în minte când vă gândiţi la VOI!nu mă refer la fizic…pur şi simplu la ceva ce vă face să fiţi altfel…altfel decât mine, decât vecinu, decât x-ulescu. eu una nu am nimic mai special decât ar avea altă persoană…şi mereu mă gândesc că nu am nimic deosebit…nimic! sunt ca toţi ceilalţi. de la caracter şi până la ţinută, dizic sau mentalitate. şi mă sperie chestia asta. că nu am nimic special, nimic ieşit din comun. este ca şi cum nu aş fi cu mai presus decât badea gheorghe sau decât ţaţa floarea… şi da! mă îngrozeşte gândul ăsta.
dacă o să ajung la acea vârstă la care o să îmi vină mintea la cap şi o să văd că nu am cum să impresionez…că nu sunt “altfel”…mulţi dintre prietenii mei îşi cunosc acel: CEVA! ştiu cum se deosebesc de ceilalţi, dar eu nu.o fi ceva stricat şi nu îmi dau seama…nu ştiu. este straniu.
cineva mi-a spus o dată că sunt inutilă, că nu aduc nimic nou, că sunt ca oricare alt om de pe planetă, că nimic nu ne deosebeşte şi că respir degeaba…
dacă are dreptate? cred că asta mă îngrozeşte cel mai mult…să ajung să realizez că trăiesc degeaba…că nu fac nimic care să schimbe ceva, orice…că nu sunt cineva în viaţa cuiva, că nu am idei geniale şi noi, că am nevoie de inspiraţie mereu, că…nu ştiu…că dezamăgesc oameni care nu merită asta, că mă lupt cu nişte principii învechite…că nu aş şti să enumăr 10 lucruri care să mă diferenţieze de alte persoane…
că încă nu am găsit 10 motive care să mă facă fericită, că încă nu am gasit acele 10 minute de fericire…
am 10 motive pentru care nu ţi-aş dori să fii ca mine, să mă cunoşti sau să îmi fii prieten/ă…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hBJlv2tQfKs&hl=en&fs=1]