De când mă ştiu am fost magnet pentru oameni cu o lipsă semnificativă a ţiglei pe casă.
Să vă explic: de când m-am angajat şi am început regimul mă trezesc de dimineaţă pentru a merge pe jos la muncă. Presupun că persoanele care au maşină ştiu cum este să mergi lunea dimineaţa cu maşina. Să mai spun că eu stau şi pe un bulevard principal?
Nu cred că mai este nevoie. Dar totuşi asta nu îi împiedică pe şoferi să meargă ca idioţii cu viteză pe trotuar. Cum mergeam eu aşa…între boscheţi şi pista de biciclete [am mers o dată pe pistă şi a trecut un biciclist şi m-a atenţionat că nu e frumos să le ocup locul. M-am simţit atât de prost faţă de el încât am început să merg prin boscheţi numai să nu le calc pista …vorbesc foaaaaaaaaarte serios]. Cum mergeam eu aşa încercând să ocolesc când o maşină, când o baltă am simţit un fior pe tot spatele. Trecuse unu cu scuterul fix pe lângă mine. Mi-a îngheţat inima în secunda doi. Am înjurat în gând, m-am calmat şi mi-am văzut de drum.
A doua zi, fix în aceeaşi zonă a trecut o maşină…avea vreo 30 de kilometri pe oră. Vă jur că am simţit cum m-a atins. M-am oprit şi am început să tremur ca un câine înainte de injecţii. Mi s-a făcut instantaneu frică să mai merg. Mă panicasem complet. Vreo 5 minute am stat în acelaşi loc încercând să îmi revin.
Şi acum vine întrebarea mea: dacă mă împiedicam şi picam în faţa maşinii…mai rămânea ceva din mine?
Azi când scăpam şi eu veselă de la muncă a trecut un dobitoc [altfel nu am cum să îi spun] căruia i s-a părut amuzant să îmi dea cu casca sa de construcţii peste mâna. Eu am încheieturile mâinilor foaaaaaaaaaaaaaarte subţiri şi prin urmare durerea a fost aproape sfâşietoare. Am vrut să îl înjur, dar când am văzut că e un bou la 1.80 şi vreo 100 de kg am zis că mai bine plâng decât să mor sugrumată de ăla. Am plecat cu lacrimi în ochi, am ajuns acasă şi mi-am pus o faşă la mână în speranţa că mâine nu o să am ditamai umflatura sau vânătaia la mână.
De săptămâna viitoare încep programul de alergat…minim un kilometru. Sunt curioasă atunci prin ce o să mai trec. Sigur o să îmi iau sprayul paralizant şi instrumentul pentru căţei că ţin la sănătatea mea…şi în ritmul ăsta sigur o să ajung călcată de maşină, muşcată de vreun câine sau… :-?? nici nu vreau să mă gândesc ce pot păţi.
Posted in
Ma copilash firav :)) Oof. Si eu am mers pe trotuar acum cateva zile si trecea unu cu masina. Ma gandeam ca e normal pentru romania, insa probabil trebuia sa ma pun pe mijlocul trotuarului si sa nu-l mai las sa treaca.
Si eu trebuie sa alerg putin…
😀
ne sincronizam ceasurile si vedem care moare primul :)))
un pic emo postu` asta:))
da,dar problema e ca nu vreau eu sa ma omor :))))))) vor altii sa ma omoare
tot emo e, la cat ai plans:))