Archive for August, 2009
Aseară, dacă tot o fost handralăul pe la mine l-am rugat să îmi facă mai mult decât celebrele sale ciuperci umplute. Oameni buni vă zic că am mâncat cu o poftă de nedescris. Sunt fooooaaarte fooooaaarte fooooaaarte fooooaaarte fooooaaarte bune! Mai aveam puţin şi mai ceream încă o porţie, daaaar tare îmi era ca după să nu mă răstesc la şireturi.
Ca o concluzie spun următorul lucru: bărbaţii chiar gătesc mai bine decât femeile, iar eu am avut şi dovada.
Azi dimineaţă când am deschis chat-ul am văzut un mesaj de la Arţar: chiar îţi este dor de mine? Aşa scria. Da, îmi este dor şi mai ales mi-e dor de jocul din fiecare seară pe care îl jucam….cred că ar trebui să îl reluăm,nu?
Am citit în nu ştiu ce ziar că din toamnă elevele vor fi obligate să aibă o ţinută decendă la şcoală. Reacţia lor? Desigur că sunt deranjate de acest fapt. CUM? Ele să poarte uniformă sau să se îmbrace cât mai mult?[de cele mai multe ori sunt aproape dezbrăcate.]
Bun!
Înţeleg, nici mie nu mi-a plăcut să port uniformă, iar de cele mai multe ori mă simţeam ca în antichitate când femeile nu aveau acelaşi statut ca şi bărbaţii- tind să cred că nici acum nu s-au schimbat foarte multe. Mai înţeleg că uniforma nu este niciodată pe placut fetelor: fusta prea lungă, sacoul prea lung sau mare, culoarea e câh şi mii şi mii de alte motive, care mai de care mai speciale, asta ca să nu spun absurde.
Totuşi, ministerul nu este de condamnat la luarea acestei decizii. Ultima dată când am dat pe la fostul meu liceu m-am crucit. Fete cu fuste de un milimetru- cred că fermoarul şi buzunarele făceau toată fusta, bluze decoltate ca să se vadă decolteul a la Andre. Asemenea ţinute nu sunt pentru şcoală. Sunt conştientă că o să se găsească vreo piţi care să comenteze aiurea şi să o deranjeze atitudinea mea, dar acesta este adevărul. Există o ţinută pentru şcoală şi una pentru agăţat băieţi. Ştiu că nu e deloc “cul” să stai câte 8 ore într-o ţinută apropiată cu cea de pe vremea lu’ bunica, dar nici nu muriţi. N-au murit altele înaintea voastră sigur nu o să fiţi voi primele.
În fine!
Şi cum citeam eu articolul dau de declaraţia unei puştoaice de clasa a12a care afirma că ea preferă să fie exmatriculată decât să i se interzică să vină cu batista lu’ tăticu la şcoală. BRAVO! Du-te aşa şi să dea Domnu să fii exmatriculată şi să nu aibă părinţii ce să îţi facă- să vezi atunci cum o să dispară fustiţele din garderobă.
Duduile din liceu să spunem că încă nu au neuronii adunaţi într-un singur tot unitar, dar oare alea de la facultate cum stau?
Am terminat o facultate cu muuuuuulte fete şi muuulte fete care purtau mini. Nu am nimic cu ele, Doamne fereşte! Multora le stătea chiar bine, dar totuşi e şcoală. Chiar dacă nu ai respect faţă de instituţie, ai respect faţă de omul care stă în faţa ta şi îţi predă.
DA dragii mei! Sunt o persoană de modă veche şi nu mi-e ruşine să o neg. Consider că anumite reguli nu trebuie încălcate şi că oricât de mult te-ai chinui să le încalci tot o să eşuezi lamentabil, tot o să dai peste un profesor “comunist” care o să te asculte la fiecare oră şi care nu o să îţi dea mai mult de 6 pentru că nu îi place ţinuta ta.
Dragele mele, din păcate, eu nu sunt persoană în măsură să vă dea sfaturi cum să vă îmbrăcaţi şi ce atitudine să aveţi faţă de anumite reguli, dar credeţi-mă că nu este capăt de ţară să ai aceeaşi culoare la sacou şi la fustă cu a colegei.
Ciudat sau nu am început să îmi amintesc de serile când auzeam întrebarea: “Deci Cireşico…cine sunt?”
Unde eşti Arţarule?

Stiu ca asta trebuia sa ma fac de mica =)) ha ha!
Ce amuzanta sunt…sau nu. Am ascultat ieri melodia celor de la BUG Mafia, ultima lor melodie. La inceput am zis: bai este prima data, pana ma obisnuiesc mai dureaza, bla bla bla. Pe dracu! Nu am rezistat sa ascult toate melodia. In primul rand ca nu prea pricep mesajul pe care vor sa il transmita [poate ca sunt blonda si nu ma prind asa de repede], iar versurile sunt…parca ar fi fost un cantec compus pe WC. Speram sa ma incante mai mult ideea de a se relansa pe piata, la uma urmelor BUG a fost cineva candva, dar din pacate cei de la Parazitii le cam dau clasa.
Stiu ca sunt fani BUG care m-ar injura pentru parerea pe care o am despre noua melodie, dar na…cica traim intr-o tara constitutionala si imi permit si eu sa comentez de-aiurea p’aci.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=F_9sdLtxIMk&eurl=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fmy_videos_edit&feature=player_embedded]
Ca la fiecare “reuniune” de familie eu încep să îmi reneg existenţa pe planeta asta. În afară de câţiva membri care merită tot respectul meu restul sunt toţi o apă şi un pământ.
Cum nici bine nu am ajuns acolo m-au şi luat la întrebări: vaaaaaaiii Raluca dar ce ai crescut, vaaai dar ai prieten, vaaaaiiii dar cum merge cu facultatea?!
Şi eu cum sunt o domnişoară educată le-o tăiam: sunt obosită, este aşa de important?! ETC!
Unul din lucrurile pe care nu le suport este interogatoriul din timpul reuniunii. Mă mir cum de nu m-au întrebat şi cât mai port la săndăluţe. Mai un zâmbet sec, mai o înghiţitură şi mai seacă, totul până s-au plictisit să primească răspunsuri sictirite. Niciodată nu am fost fană a unor astfel de reuniuni pentru simplul fapt că nu suport ipocrizia ridicată la nivel de rang. CÂH!!!!!
Singurele lucruri care m-au bucurat au fost cele 3 zile alături de părinţii mei, căţeii cu care m-am jucat en gros şi hamacul în care mi-am pierdut ideile de câteva ori.

