Archive for June 23rd, 2009
By P
Bă fetelor hai să vă zic ceva: TOŢI BĂRBAŢII E PORCI! Ne doare în cur de voi şi vă arătăm lucrul ăsta fără niciun fel de regret. O tipă mi-a zis ceva de genu că e nepăsare. Nu, nu e nepăsare. E durere în cur şi aia nu foarte tare.
Niciodată nu o să înţeleg de ce este nevoie să fiţi voi alea care se deschid în faţa unui EL. Merită atât de mult să vă futeţi fericirea? Nu aş garanta. Sentimentele unui bărbat sunt ca un orgasm scurt: e plăcut la început pentru ca la final să întrebi: “atât?” Dacă voi credeţi că sentimentele voastre fac cât o ceapă degerată să ştiţi că vă înşelaţi. Prin definiţie nu dăm doi bani pe voi. La urma urmelor sexul este mai plăcut decât o masturbare în baie. Singurul avantaj al ultimului lucru zis la final e că după ce te extenuezi nu trebuie să îţi mai iei mâna în “braţe”, să o minţi spunându-i că a fost perfect sau să vorbeşti pur şi simplu cu ea. Nici măcar!
O prietenă mi-a zis aseară, printre lacrimi desigur, că prietenul ei o tratează cu curu. Am vrut să îi sugerez o partidă de sex în baie, dar aş fi primit acelaşi refuz din partea ei. Orgoliul meu ar fi fost vizibil lezat şi nu m-ar fi încântat ideea. I-am explicat cum stă treaba, dar degeaba. Tot nu vrea să înţeleagă. Se minte ca nebuna de una dingură sperând că o să vină maica Tereza pe planetă şi o să facă o minune. M-a “certat” pentru cuvintele vulgare, dar atât. Nu mi-a răspuns atunci când am întrebat-o : «îl iubeşti?». S-a uitat la mine cu ochii ei de căprioară abia vânată şi mi-a zis că «este totul pentru mine». O obsesie nu este acelaşi lucru cu o iubire sinceră.
M-a întrebat Raluca de ce sunt atât de misogin în exprimare. Primul impuls a fost să îi spun că singurul lucru misogin în mine e că văd în femeie o infecţie. I-am zâmbit şi i-am explicat că lumea ei nu se intersectează cu a mea, că floricelele din lumea ei sunt praf în lumea mea. Sunt misogin şi nu îmi pasă. Îmi place să îmi bat joc de femei şi să le supun celor mai cumplite momente de umilinţă. De ce? Pentru că pot, pentru că sunt atât de proaste încât cedează din prima la cuvintele de laudă aduse lor. Se cred zei, iar bărbaţii sunt supuşi ce aduc drept sacrificii sufletele lor.
Am respect pentru 3 femei în lumea asta. A treia este femeia care îmi va închide gura înainte de a o putea păcăli.
Pentru cei care se întreabă: nu am nume, am un pseudonume. Sunt o fantomă în umbra unui trup. Nu ştiu cum să daţi de mine, nu cer să daţi de mine, nu îmi pasă cum daţi de mine.
Posted in 
Am participat la o discuţie legată de părinţi şi bunurile pe care le primim de la ei. Mereu am fost de părere că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat lupţi pentru acel ceva. Nu ceri ajutorul părinţilor să doneze şi ei ceva sau să îţi procure acel ceva.
În anul întâi de facultate mi-am pus în minte ca atunci când o să mă îndrăgostesc cu adevărat o să plec în Franţa. Din păcate, relaţia nu a durat- ata ete, nu e capăt de ţară, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaarrrrrrrrrrrrrrrrrrrr tot m-am dus în Franţa. Am muncit, am muncit pe brânci, mi-am ignorat prietenii, părinţii şi într-un final sănătatea.
Părinţii mei mi-au propus să mă ajute cu banii, să îmi dea o sumă de bani ca să semnez mai repede respectivul contract. Am refuzat. După 4 luni de muncă m-am dus la agenţia de voiaj, aveam 25 de milioane în buzunar şi cu inima în gât. În clipa în care am semnat contractul mi-au dat lacrimile. Muncisem până la epuizare pentru 6 zile în inima Parisului, zburam cu avionul şi aveam ocazia să ating pământ străin. Ce satisfacţie aş mai fi avut să mă plimb pe străzile din Paris ştiind că nu eram acolo datorită mie? Datorită muncii depuse?Cum m-aş mai fi distrat dacă mi-ar fi plătit ai mei excursia asta? Aceeaşi chestie este şi cu orice alt lucru obţinut datorită părinţilor.
Eu una nu m-aş bucura la fel de mult de un lucru dacă mi s-ar oferi pe tavă…ştiu, sună a falsitate, dar aşa este. Consider că un om este caracterizat de ceea ce a realizat în viaţă, de ceea ce a realizat prin propriile puteri şi sub nicio formă de ceea ce i-au oferit părinţii, rudele, vecinii, iubiţii, iubitele sau alţii.
Poate că eu am o gândire mai ciudată, dar prefer să fiu orgolioasă sau doar foarte încăpăţânată şi să lupt pentru bucăţica mea.
Mai era o chestie cu care nu sunt de acord: toate acestea sunt de fapt răsplata că ai fost “copil cuminte”. Din nou, NU SUNT de acord! Păi învăţ pentru mine sau pentru ei? Învăţ să îmi modelez cunoştinţele sau ca să obţin maşina mult dorită?
P.s: nu confundaţi cadourile oferite din inimă cu cadourile doar că e “bebelu”mamei