Nietzsche a murit

Îmi amintesc că atunci când eram mică profa de religie ne punea să citim pasaje din Biblie…povestioarele acelea “minunate” despre cum s-a sacrificat pentru divinitate sau poveşti [oarecum] de dragoste.
eeeh eu una nu cred în poveştile şi cuvintele scrise în Biblie. Ce văd în Biblie? un mod de a manipula oamenii…vezi ce a păţit X? asta o să păţeşti şi tu. până acum câţiva ani nu credeam nici în sexul dinaintea căsniciei- sau mă rog- în cel menit. eh! aşa ceva, după părerea mea nu există. nu cred că există suflete pereche, sentimente sincere…vrăjeli de genul. de ce spun asta? simplu. să vă argumentez:
bărbatul la început [în relaţie] se simte atras fizic de cea de lângă el. apoi se obişnuişte cu ea…şi apoi devine ceva de care nu se poate dezlipi…devine ceva monoton…cum e trezitul de dimineaţă – un exemplu poate nu prea bun.
cred că fufletele pereche sunt nişte poveşti…nişte basme. citeaţi când eraţi mici basme, nu? asta sunt!
prietene de-ale mele îmi spuneau: încă nu ai dat peste cel menit. şi voi aţi dat sau ce? să vă amintesc de câte ori mă sunaţi şi îmi spuneaţi: m-am certat rău de tot cu el…
vă mai amintiţi cân vă strica ziua de naştere cu crizele lui de isterie? cu toate tâmpeniile şi câcaturile pe care vi le spunea?
nu cred în multe chestii…dar nu ştiu…deja sufletele pereche mi se par prea nişte povestioare drăguţe, ca în cărţile de colorat pentru copii…
sunt oarecum sictirită de toate astea…poate este doar o izbucnire a sentimentelor din momentele astea…poate că încă nu mi-am revenit din toate “operaţiile” sufleteşti.
de ce mi-aş reveni? de ce aş mai ajunge iar la acea dorinţă de a o lua de la capăt? cu ce scop? să ajung iar la final? după nişte cuvinte şi sentimente expuse ca pe tavă.
este uşor să spui: el/a este sufletul meu pereche…până ajungi la concluzia că de fapt te minţi. nu ai fi capabilă de o iubire adevărată…ai realiza că toate principiile ţi-au fost distruse când “marea şi sincera” dragoste ţi-a tras-o în ultimul hal.
de ce aş mai crede în astfel de sentimente?în atfel de principii…hai să ne ghidăm după ce ne spune inima…inima mereu dă greş!
de ce nu există numai sex? fără complicaţii? fără dorinţe de genul: vreau să fiu mamă, vreau să mă mărit—da! şi eu îmi doream până acum scurtă vreme toate astea…şi acum stau şi mă gândesc la ce bune toate astea? mă leg de o poersoană, îmi complic existenţa cu nişte sentimente născute la urma urmelor din nişte hormoni…
eu sunt mai altfel…şi vreau să depăşesc acel stadiul de încredere în nişte hormoni, de încredere într-un organ care poate fi înlocuit…pentru că da! se poate face transplant de inimă.
voi credeţi în Biblie?

No Responses to “Cred în suflete pereche la fel cum cred în Biblie”