Nietzsche a murit

Archive for the ‘filme’ Category

În loc de a face un lucru util am ales să văd ultima serie din House.

După ce am terminat curăţenia m-am pus la nişte seriale din CSI Las Vegas- sunt fana serialelor de genul acesta. În fine! Delirez de la subiect.
În unul din episoade apar 2 fraţi[fată şi băiat] care sufereau de o boală…hirsutism mai bine spus. Fiica era cea mai afectată de această boală. Un singur lucru m-a şocat: faptul că mama ei a preferat să o abandoneze, spunându-i băiatului să o mintă- cică a murit într-un accident de maşină. Acum vine întrebarea mea întrebătoare: ce fel de mamă îşi abandonează copiii doar pentru că sufereau de o boală- care de altfel putea fi tratată?
Înţeleg că toţi copii trebuie să fie drăguţi şi amuzanţi…şi cum vreţi voi să îi vedeţi…dar ca mamă nu cred că aspectul fizic ar trebui să conteze atât de mult…adică ar trebui să te bucuri că ai un copil sănătos…la fizic se poate lucra…nu şi la psihic.
Nu pot percepe cum o mamă renunţă la copilul ei. La fel cum nu înţeleg abandonul la spital/orfelinat…etc.
Deşi sunt împotriva abandonului sunt de acord cu avortul- deşi nu aş recurge la aşa ceva.
Explicaţia este destul de dură, dar sinceră: de ce să chinui un copil? Ca să ai un copil ai nevoie de multe fonduri- să îi faci poftele, să îi iei mâncare, haine şi tot ce are nevoie un copil…
De ce să fac un copil ca să îl abandonez când pot face un avort.
Nu vreau să aud explicaţii de genu: biserica este împotrivă… biserica- sau mai bine zis “oamenii bisericii” sunt cei mai ipocriţi oameni de pe faţa planetei…cel puţin din punctul meu de vedere.
Într-un final…cum stă treaba? Dacă eşti părinte îţi accepţi sau nu odrasla aşa cum este- din punct de vedere fizic.

Din motive necunoscute am început să nu mai dorm…ciudat sau nu este că nu mai dorm acasă. Dacă mă duc în vizită pe la cineva dorm ca un îngeraş.
În fine!
În lipsă de alte idei m-am uitat la desene animate…la vreo…5…până acum. Sunt curioasă dacă în noaptea asta mai apuc să dorm.

Se născuse fată…visul lor. Ce şi-ar fi dorit mai mult de atât?
Fetiţa lor crescuse şi se schimbase…cu chip de înger şi nepăsare de demon. Nu avea inimă şi era la fel de indiferentă ca un cerşetor care ştie că azi nu o să îşi primească “banii”.
Devenise imună la suferinţa altora, devenise o piatră frumos modelată. Poate că şi-ar fi dorit să fie altfel…cine o modelase greşise şi uitase să îi modeleze şi caracterul. Îi placeau jocurile cu sufletele inocente şi neştiutoare. Pentru ea asta însemna un impuls dat inimii. Mai târziu a aflat că omora inimi ca să şi-o simtă pe a ei…la urma urmelor zeii cer sacrificii pentru că ei nu pot sângera. Ea era o zeiţă uitată într-un trup de om.
Zeiţa s-a îndrăgostit de un muritor…i s-a dedicat trup şi regreta că nu are suflet să i-l dea lui.
El a abandonat-o… pentru o muritoare de-a lui…ea a fost izgonită de zei pe pământ…izolată printre suflete slabe şi pure.Îngerul devenise o muritoare păgână.
Blestemând şi jurând răzbunare noua muritoare a descoperit că în loc de aripi de înger are inimă…şi că acum ea este cea care o să fie în jocurile altora.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DXtiqJCzgHs]

Stăteam şi vorbeam cu EL despre iubire, sentimente, alea alea…
El îmi spunea că la un moment dat sentimentul acela de iubire dispare şi apare “obişnuinţa”, nu mai sunt aceleaşi sentimente de copil îndrăgostit.
Eu refuz să cred asta. Adică dragostea este un sentiment care nu are cum să dispară. Nu pot să accept ideea că într-o zi, aşa din senin, el să îmi spună: draga mea nu te mai iubesc!
Sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg, iar ăsta este unul dintre ele.
Poate, pentru că nu am trecut niciodată printr-o relaţie de lungă durată nu pot să admit aceste lucruri, dar sincer…cum rezistă căsniciile ani de zile fără probleme? Îmi spuneţi că între cei doi parteneri nu mai există dragoste? Ci o simplă înţelegere- acomodare- acceptare? Îmi pare sincer rău, dar eu nu cred asta.
Eu nu cred că ai mei acum nu se mai iubesc ca în prima zi. DA! Okey! Au avut şi eu problemele lor, dar cum au reuşit să treacă peste ele…presupun că “obişnuinţa” nu ar fi ajutat prea mult relaţia. Să nu vă aud cu scuze de genu: au făcut asta pentru copiii lor… bla bla bla.
Şi…într-o foarte mare măsură chiar cred că există dragoste până la adânci bătrâneţi, că poate exista o iubire sinceră şi de lungă durată între două persoane. Cred că poate exista o iubire ca în filme, o iubire ca între Romeo şi Julieta.
Într-un final, cum stă treaba? Cât durează dragostea?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hM5UJvnbbuY]

Mă plictisesc. Aşa că mă pusei la un film…”Taking chance“… părea interesant…cel puţin după nume.
Un film care m-a făcut să storc o lacrimă. În 80 de minute am bocit de nu mi-a venit să cred. Eu nu plâng deloc la filme, dar ăsta chiar m-a impresionat. Merită văzut.

De azi puteţi intra pe http://forum.arhiblog.ro
Vă recomand să intraţi! Este la început- acest nou format, dar chiar merită. Eu una am amintiri foarte plăcute.
Vă aşteptăm cu drag pe noul forum al lui Arhi!

Bun! Sambata dupa amiaza si eu ma plictisesc de moarte…chiar daca am drept companie cutia cu servetele nazale si pastilele de raceala.
Mutand de la canal la canal am dat la “Schimb de mame”. Mare ti-e gradina doamneeee. Presupun ca stiti cam care este ideea: doua familii schimba mamele. De data asta s-au nimerit doua familii din mediul rural. Mentalitati cu totul diferite.
In fine! Nu despre asta vroiam sa va vorbesc, ci despre mentalitatile oamenilor de la mediul rural.
Am observat ca multi parinti crescuti la tara- cu sapa si discoteca isi cresc copiii in aceleasi conditii, fara sa fie interesati de viitorul odraslelor lor.
Exemplu: la 14 ani este destul de matura, poate gandi singura, se poate machia, se poate duce la scoala imbracata ca o papitoaica, poate iesi prin baruri si la discoteca. Viata se termina la 20 de ani cand se marita si la 22 de ani deja are 2 copii si inca unul pe drum.
Cam asa sta treaba in mentalitatea fetelor din mediul rural- nu generalizez. Sunt si cazuri care ies din tipar. La fel cum si la mediul urban se gasesc astfel de cazuri.
Pai! Eu la 14 ani habar nu aveam ce inseamna machiajul, discoteca sau barul. Prima bere am baut-o in clasa a 11a la balul verisoarei mele…deja aveam 18 ani- majora de mine :))
De unde apare totusi acest “virus” care distruge mentalitatile tinerilor? Pai in primul rand este dorinta copiilor de a “parasi cuibul”. Cineva imi spunea ca primul motiv il reprezinta parintii: daca nu primesti sprijin din partea lor nu te arunci sa lupti cu viata. Gresit! Totul porneste de la initiativa copilului. Totul depinde de el, daca isi doreste sau nu sa depaseasca nivelul inferior al vietii sale.
Un exemplu bun il reprezinta COMUNITATEA AMISH. Cand copiii lor devin majori sunt trimisi in lume. Sa vada daca se pot adapta sau nu societatii moderne. Multi se intorc pentru ca nu se adapteaza stilului de viata, dar sunt si persoane care nu se mai intorc datorita stilului de viata pe care il adopta in afara comunitatii din care au facut parte.
Un alt exemplu: mama mea. Ea a crescut in mediul rural, dar nu a acceptat sa fie doar o simpla femeie de la tara, maritata cu un oarecare, sa aiba 10 copii si sa fie buna numai pentru treburile gospodaresti. A luptat si si-a indeplinit visul: sefa de promotie in liceu, bursa de merit la facultate- asta in conditiile in care era maritata si il avea pe fratele meu.
O prietena mi-a spus ca erau alte conditii. DA! Are perfecta dreptate: erau alte conditii, dar vointa este aceeasi. Sau mai bine spus visul este acelasi: sa scapi de la “coada vacii” si sa ajungi cineva.
Cand eram printr-a 5a si o luasem pe aratura cu scoala mama m-a amenintat cu: te duc la tara sa muncesti la coada vacii. M-am speriat atat de tare incat m-am apucat sa invat. Pana in clasa a12a am fost printre primii 5 mereu! Luam premii si invatam. Cred ca a fost cea mai infricosatoare “amenintare” primita vreodata.
Si, totusi, de unde apare aceasta “mentalitate stricata”? De ce tinerii nu isi doresc sa ajung undeva sus?!
Mereu am fost de principiul ca daca iti doresti ceva cu adevarat si lupti pentru acel ceva nu ai cum sa nu reusesti.
A fost comica reactia unui prieten de-al meu care mi-a zis ca el cand era mic vroia sa fie presedinte si sofer de curse. Cred ca se astepta sa incep sa rad de el, dar i-am tuflit un raspuns de genu: la faza cu sofatul nu vad de ce ar fi o problema, din moment ce acum conduci foarte bine, iar presedinte…potential ai! Si are, doar ca nu stie cum sa il “exploateze”.
Asta este marele defect al multor persoane! Spun: eeeh!!! Dar nu pot sa fac asta pentru ca sunt prost/proasta, nu am bani, nu am nu stiu ce. Adica! Se gasesc tot felul de scuze mai mult sau mai putin solide care sa “demoralizeze” personalitatea cuiva.
Ce vreau sa demonstrez cu asta? Pai nimic! Nu vreau sa conving pe nimeni, nu vreau sa ii fac pe oameni sa creada ca vor ajunge pe luna daca viseaza, vreau sa arat ca poti sa ajungi “un cineva” daca iti propui cu adevarat, daca lupti pentru acel vis al tau. Nu spune nimeni ca nu o sa te lovesti de niste greutati, dar asta e viata! Fie ca vrei, fie ca nu.

Nu stiu de ce nu imi merg diacriticele. Nici nu ma chinui sa le fac sa mearga. Motivul? O febra de toate zilele…era si cazul sa racesc, nu? Au trecut 2 luni de cand nu am mai tras o raceala.
In fine! Nu despre asta am chef azi sa vorbesc!
Dupa teoria chibritului primita de la Cretzuli, o mustrare de la barbat si o mica strangere de nas de la Artar am zis sa scriu ceva.
Presupun ca toata lumea s-a uitat cel putin o daca in viata asta la un film siropos de dragoste. Nu stiu daca voi ati observat ca toate filmele…sau majoritatea au un “happy ending”.
Floricele, fluturasi, inimioare si stelute.
Realitatea este cu totul alta. Ca sa ajungi in acel moment cu fluturasi bla bla bla… treci prin multe momente de cacat. Treci prin niste momente de iti vine sa te arunci de la etaj. Dar “producatorii de vise” fac orice numai sa isi castige o paine. Vand o imagine total eronata a ceea ce inseamna FERICIRE cu adevarat.
Multi o sa ma contrazica, dar stiti foarte bine ca intre cele 2 exista 100 si una de diferente. De la fluturasi pana la primele lacrimi.
Ne uitam la filme siropoase in speranta ca o sa ajungem sa traim si noi acel “love story”. Cu printi, printese si “happy ending”. Vrem sa inseram acele imagini, acele cuvinte, momente in vietile noastre din simplul motiv ca nu ne multumim cu ce avem. Cineva imi spunea ca are nevoie de varietate in relatie…nu! Treaba sta cu totula altfel: ajungi in punctul in care constati ca relatia se duce pe apa sambetei…asa…putin cate putin si tu ai o singura solutie: VARIETATEA. Este un tipat de disperare! Ti-e frica sa nu pierzi omul cu care te-ai obisnuit—pentru ca sa fim seriosi o relatie este definita astfel: atractie fizica, emotii, obisnuita….dead meat! Eu una ma plictisesc foarte repede de relatii. De cand am terminat-o cu… am avut…destule “relatii”. Poate ca este si efectul de “dupa o relatie”, dar imi permit sa va contrazic.
Ce s-ar fi intamplat daca aceasta perioada de “umblat din floare in floare” s-ar fi petrecut pe perioada relatiei?
As fi apelat la “povestile de dragoste” in speranta ca numai asa mi-as fi potolit neuronii dornici de aventura.
La urma urmelor orice femeie isi doreste o familie, copii, o casuta, o matza si cu caine…
Nu!
Aceasta dorinta este data de minunate filme siropoase. Care ne fac sa ne dorim asta. Cum te uiti la un film cu o femeie independenta- exista asa ceva?!- sunt citesti un articol in care este prezentat succesul unei femei trecute de 30 parca iti cam piere cheful sa speli vase, sa ai grija de copii, sa gatesti.
Sa fim seriosi acum! Ceea ce se intampla in filmele de acest gen nu o sa se intample niciodata in realitate…fara doar si poate.